De la oameni pentru oameni – lecții primite în vremea lui coronavirus

Pentru că mi-am "mutat" cabinetul în mediul virtual, am încercat în aceste zile să fiu atent la mine și la oamenii cu care lucrez mai mult decât de obicei, de fapt am încercat să suplinesc lipsa prezenței fizice. Acest context și mai ales criza pandemică în care ne aflăm reprezintă factori ce aduc cu sine o anumită presiune pe care fiecare dintre noi o resimte într-un fel sau altul.

Și nu doar pericolul îmbolnăvirii cu noul coronavirus pune presiune pe noi, ci și izolarea în spațiul strâmt al apartamentului sau casei, schimbarea rutinelor zilnice, ciocnirile cu membrii familiei. Unele lucruri absolut banale, până acum, precum procuratul pâinii, dusul gunoiului sau reaprovizionarea stocului de hârtie igienică au devenit adevărate provocări pentru dinamica relațiilor noastre, prin stresul și încărcătura emoțională pe care le produc, dar chiar și pentru sănătatea noastră fizică.  

Mă așteptam ca toată această tensiune să se regăsească într-un fel sau altul în discuțiile noastre și mai ales în temele abordate.

Ce am observat în schimb a fost o atitudine uneori de bucurie pentru timpul câștigat. Mulți dintre cei cu care lucrez mi-au mărturisit că se bucură de acest timp pentru a se dedica unor proiecte sau activități pe care le amânaseră de multă vreme sau pe care nu credeau că le vor mai face vreodată. Alții au folosit această oportunitate pentru a se apropia mai mult de cei dragi. Și nu e vorba că erau într-o stare de negare a realității, ci pur și simplu, această criză a pus un stop în viața lor acolo unde ei înșiși, deși și-ar fi dorit să o facă, au fost neputincioși.

Această pauză a însemnat pentru mulți un prilej, pe care înainte nu și l-au permis sau de care au fugit , acela de a-și examina și re-examina prioritățile și lista lucrurilor importante în viață. O astfel de criză înlesnește aproape întotdeauna accesul la o perspectivă mai largă decât ceea ce vedem prin lentila cotidianului. Astfel, lucrurile mundane au început să fie tratate cu adevărata lor importanță.

Pe lângă bucuria timpului câștigat, am observat o reîntoarcere către sine. Fie că vorbim de clase de meditație online, ateliere de pictură sau alte cursuri diverse, toate aceste preocupări pentru sine, spirit și suflet au început să-și facă loc în rutina zilnică. La început timid, sub formă de “hai să încerc, că de când îmi doresc”, ca mai apoi să prindă rădăcini firave și propriul spațiu în calendar.

Sentimente și atitudini, a căror apariție procesul psihoterapeutic încearcă să o moșească, precum recunoștința și bucuria pentru lucrurile pe care le avem, au apărut acum în mod natural, prin propria conștientizare, fără a fi forțate sau dirijate în nici un fel. Asta le face cu atât mai semnificative, profunde și personale, iar în final mai capabile de a induce și susține schimbări benefice pe termen lung.

Unul dintre lucrurile care m-au bucurat cel mai mult să le descopăr a fost o re-aprindere a părților noastre creative. Desenul, scrisul (jurnal, sau articolul de față 😊) sau cântatul la un instrument au apărut adesea printre activitățile zilnice despre care am vorbit cu oamenii cu care lucrez. Nevoia noastră de a crea, de a vedea produsul finit “al muncii noastre” este încă acolo și arde mocnit, e nevoie doar de o mică pauză pentru a-și face simțită prezența.

Dar cel mai mult m-a surprins și încântat dorința de a fi de folos. Mai ales în aceste vremuri când o parte instinctuală ne spune că trebuie să avem grijă de noi. Această nevoie de a fi parte din comunitate, de a face ceva cu impact (pozitiv), de a-ți arăta grija și interesul pentru starea de bine a celui de lângă tine este lucru care mă face să cred că vom ieși cu toții mai buni din această încercare.

>