Ileana și Marius surprinși de atacul de panică

Ileana. Ileana este pe drumul către casă în această seară. Se luptă cu aglomerația din metrou și se gândește la ce ar putea mânca atunci când va ajunge acasă. Ar trebui oare să se oprească să cumpere ceva din drum sau are tot ce-i trebuie? Recent, a avut câteva zile mai agitate la muncă așa că planurile ei pentru această seară și acest sfârșit de săptămână presupun să se relaxeze și să-și acorde timp doar pentru ea. Ileana traversează pasajul de la Unirii mergând pas cu pas alături de ceilalți călători. Aglomerația este aproape insuportabilă, iar ea simte cum începe să rămână fără aer și cum iritarea pune stăpânire pe ea. Ajunsă pe cealaltă magistrală răsuflă ușurată că nimeni nu a călcat-o pe sandele de această dată.

Acasă, Ileana mănâncă pe fugă, face un duș, iar apoi se pregătește de culcare. De când este singură a simțit seara de câteva ori un fel de neliniște. Dar cine nu ar simți după atâta agitație de la muncă. De obicei un pahar de vin alb și câteva filmulețe cu pisici pe facebook reușeau să alunge orice umbră. În seara asta în schimb se simte calmă și bucuroasă că o săptămână de muncă tocmai s-a încheiat.

Dimineața începe cu apa din ibric ce anunță cafeaua neagră și fără zahăr. Pe balcon, savurând licoarea, Ileana se bucură de vremea liniștită în timp ce citește o carte pe care a cumpărat-o cu ceva mai multă vreme în urmă, dar pentru care nu a găsit până acum timp. Își alungă gândul de la o senzație de amorțeală ușoară în degetele mâinii stângi și începe să se gândească ce ar putea face în această zi frumoasă. Senzația de amorțeală revine însă. Dar de data aceasta, parcă a urcat un pic mai sus și parcă simte că și bătăile inimii sunt mai puternice. În ultima vreme a mai simțit astfel de stări, de aceea și-a făcut și o programare la medicul de familie pentru un consult. Se liniștește spunându-și că nu este nimic grav, cu siguranță, poate doar un pic de oboseală, dar după încă o gură de cafea începe să-și simtă inima bătând din ce în ce mai puternic. Lăsând ceașca de cafea pe măsuța rotundă observă că mâinile îi tremură cu totul. În acest moment o stare de alarmă se declanșează în ea și în același timp simte cum începe să transpire și parcă rămâne fără aer. Un nod în gât o împiedică să respire și să tragă tot aerul de care are nevoie, asta în timp ce inima îi bate din ce în ce mai tare. Gândul Ilenei în acest moment este că va muri, că va muri chiar acum în aceste momente. Uitându-se speriată împrejur după ajutor nu știe ce să facă. Simte cum disperarea o cuprinde. Începe să plângă și i se face rău și o stare de leșin și slăbiciune pun stăpânire pe ea. Cu o urmă de luciditate și speranță ajunge însă la telefon pentru a suna la salvare.

***

               Marius. Marius este în metroul care îl va lăsa la Piața Unirii de unde va schimba apoi pentru a ajunge acasă, în Gorjului. Este obosit și cu o dispoziție mai degrabă iritată în acest sfârșit de săptămână. Lucrurile nu au mers conform planului. Ar fi trebuit să primească un răspuns pozitiv la interviul pentru o nouă poziție, în schimb s-a trezit certându-se cu șeful lui. Ar fi trebuit să aibă weekendul plin, în schimb a rămas singur în București, iubita sa alegând să-și viziteze părinții. Până și băieții au anulat jocul de fotbal de duminică dimineață. Gândurile lui Marius revin însă la ceea ce s-a întâmplat la muncă. Este aglomerat în metrou, aproape la fel de aglomerat ca în mintea sa.

               Ajuns la Gorjului iese de la metrou, dar în capul lui este încă prins în dialogul cu șeful său. “Până la urmă, ce a vrut să zică prin faptul că sunt un milion de project manageri pe pământul ăsta?”, aceasta este întrebarea care pare că a prins rădăcini în capul său. O ploicică de vară se pornește, iar Marius mărește pasul pentru a ajunge mai repede acasă. Pe măsură ce înaintează prin picăturile de ploaie simte cum o stare de neliniște sau agitație pune stăpânire pe el, iar gândurile parcă încep să se succeadă cu repeziciune. Parcă îi este frig, dar nu chiar atât încât să tremure, și totuși are senzația că tremură din tot corpul. O stare de amețeală și un nod în gât îl împing să caute o scară de bloc pe ale cărei trepte să se așeze. Nu a mai simțit așa ceva până acum. Gândurile îi fug în toate direcțiile încercând să dea un sens la tot ce se întâmplă, iar totul pare că este în afară controlului său. Deodată, mintea i se oprește, “ înnebunesc? îmi pierd mințile”. Totul devine ireal, are senzația că se vede de undeva de dinafara corpului său, de undeva de departe. “sigur înnebunesc”, îi vine să țipe și să se facă mic și să fugă și să încremenească în același timp. E disperat și nu știe ce să facă cu această stare de groază, de nebunie. Atenția lui surprinde toate gândurile și senzațiile din mintea și corpul său ca într-un film cu încetinitorul. Este singur la intrarea într-o scară de bloc, și totul îi spune să fugă sau să lupte, dar încotro sau cu cine. El este cel care simte că înnebunește.

***

               Ileana și Marius sunt oameni normali ca tine și ca mine. În viață însă, ne lovește uneori o durere de măsea sau cap sau poate o criză de bilă. Și adesea știm de ce, alteori nu avem nici cea mai mică idee, dar de fiecare dată trăim un disconfort puternic ce ne face să căutăm soluții și rezolvări. Pentru aceia dintre noi care au fost loviți de astfel de dureri, deși disconfortul era unul considerabil știam oarecum ce avem de făcut sau măcar ce anume nu este în regulă. Pentru Ileana, Marius și mulți alții dintre noi în schimb, atunci când suntem loviți de un atac de panică de obicei rămânem perplecși, tocmai pentru că nu are nicio logică pe de o parte, iar pe de altă parte pentru că totul se întâmplă cu atâta repeziciune și brutalitate, încât ajungem să credem în acele momente ori că vom muri ori că poate ne pierdem mințile și înnebunim. Ileana și Marius au fost atacați ca într-o ambuscadă. Nu aveau nici un semnal sau indiciu asupra a ceea ce era pe cale să se întâmple, de aceea ei ar putea rămâne cu o stare de vigilență chiar și după ce atacul a trecut sau cu o stare de anxietate ca acesta să nu se repete. Uneori știm și putem identifica cauza unui atac de panică, alteori aceasta poate rămâne necunoscută, însă unul dintre lucrurile pe care Ileana și Marius le-ar putea afla, dacă ar începe un proces de psihoterapie, ar fi faptul că nimeni nu a înnebunit și nimeni nu a murit dintr-un atac de panică indiferent cât de puternic a fost acesta. Ileana și Marius ar putea de asemenea învăța cum să preia controlul asupra propriilor stări și cum să le gestioneze astfel încât să se bucure din nou de fiecare clipă ne mai trâind cu frica “dacă o să vină din nou. dacă o să mi se întâmple iar”.

>