Lecții primite în vremea lui coronavirus – despre a fi om

Sunt multe lucruri schimbate de când epidemia de COVID19 a ajuns în conștiința și viețile noastre și încă și mai multe (preconizez) că se vor schimba sau cel puțin au potențialul de schimbare. Schimbarea este vizibilă și simțită la toate nivelurile existenței noastre, de la rutinele noastre zilnice, modurile în care muncim și interacționăm cu cei din jur, cum ne petrecem timpul liber. 

Practic aproape fiecare aspect al existenței noastre a resimțit un impact sau o schimbare cauzată de intrarea noului coronavirus în viețile noastre. Relațiile noastre vis-a-vis cu și modurile în care ne raportăm la anumite arii ale vieților noastre se schimbă, așa cum este și normal atunci când contextul exterior suferă modificări.

Ierarhia priorităților și lucrurilor cărora acordăm atenție și importanță a suferit și va mai suferi importante schimbări de asemenea. Cine s-ar fi gândit acum ceva vreme că vom acorda atât de multă atenție și energie modului în care ne spălăm pe mâini sau felului în care ne igienizăm după ce venim de afară. Cumpărarea mâncării și a unor obiecte de uz zilnic a devenit, așa cum era în urmă cu ceva vreme, din nou o nevoie primară, chiar de la baza piramidei, pentru a cărei satisfaceri se depun eforturi – masa, constând din orice am avea poftă nu mai este un default (deși pentru mulți, mult prea mulți dintre noi, din păcate, nu era nici înainte).

Într-un fel toate aceste schimbări demonstrează capacitatea enormă și adaptativă (funcțională) a omului de a face față, de a supraviețui și adapta la aproape orice mediu și condiții. Nu știu cât de mult se poate adapta și societatea, totuși, la asemenea schimbări și dacă capacitatea ei de a absorbi șocuri și tensiuni nu va fi depășită. Cel puțin în forma actuală. Vom vedea în viitor dacă construcția socială pe care am creat-o este atât de robustă dar și flexibilă pe cât avem nevoie.

Dar nu despre societate mi-am propus să scriu mai departe, ci despre un alt lucru ce deși permanent în viețile noastre doar în anumite momente devine și vizibil. Iar într-un moment ca acesta prin care trecem, pentru mulți dintre noi începe să prindă contur, și anume propria nesiguranță, neputință, limitare. Conștientizarea limitelor propriilor puteri în fața forțelor vieții, a faptului că nu sunt multe pe care le putem face pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi nouă și în final conștientizarea faptului că nu suntem nemuritori.

Spectrul și prezența morții (proprii sau a celor dragi), deși ne însoțește în permanență, doar arareori este simțit sau conștientizat.

În mod normal, într-o dimineață obișnuită de martie mi-aș fi băut cafeaua în timp ce m-aș fi bucurat de vremea însorită de afară. Probabil aș fi citit ceva, iar apoi m-aș fi scufundat cu totul în planurile de viitor pe care le-aș fi avut pentru ziua respectivă. Aș fi întâlnit tot soiul de probleme și situații pe care ar fi trebuit să le rezolv, lucruri importante care fără atenția și implicarea mea nu s-ar fi putut rezolva. Aș fi fost confruntat cu tot felul de tensiuni și/sau lucruri ce ar fi stat în calea vrerii mele. Acum însă, toate aceste lucruri par aproape lipsite de importanță și mai ales de urgență. Până și timpul pare să fi încetinit în anumite privințe.

Contextul epidemiei de coronavirus are capacitatea, precum orice alt eveniment catastrofic din viața unui individ, de a da la o parte pojghița subțire de cotidian ce ne apără de conștientizarea propriei finitudini. Și, în același timp ne obligă, chiar dacă nu suntem toți conștienți de asta, la o examinare mai atentă a propriei vieți și mai ales a propriilor limite – inclusiv biologice.

Virusul nu a adus nimic nou, însă, căci nici înainte nu aveam garanția că vom termina cu bine ziua începută în fața ceștii de cafea sau alături de cei dragi. Nimeni și nimic nu ne-ar fi putut garanta acest lucru, nici ție, nici mie și nici celor apropiați nouă. Înainte, totuși, tapiseria vieții ne acapara cu totul atenția și astfel de întrebări abia dacă-și puteau face loc în colțurile conștiinței noastre. Asemenea gânduri erau adesea rezervate pentru scriitori sau artiști, pentru depresii sau discuții filozofice de închis pub-urile și atât de profunde cum doar băutura poate naște. Acum, însă, când suntem obligați să stăm în casă, când lucrurile par aproape ireale sau desprinse dintr-un scenariu de film distopic, astfel de griji fundamentale își fac simțită prezența, activând în noi toate mecanismele posibile de coping.

Iluzia siguranței și a continuității vieții cotidiene se destramă și permite acum accesul la astfel de temeri și daturi fundamentale și intrinseci ființei umane – suntem cu toții muritori.

Această confruntare, deși dureroasă iar pentru unii dintre noi chiar extrem de dureroasă, poate avea totuși și aspecte pozitive căci – “conștientizarea morții personale acționează ca un îndemn de a trece la un mod superior de existență – M. Heidegger”

În psihoterapie, adesea, primul pas către schimbare sau vindecare este conștientizarea propriei situații. Doar vederea cu claritate și înțelegerea acesteia îi permite omului să meargă mai departe și să găsească cel mai bun mod de a face față sau cel mai bun curs de urmat. 

Pornind de la acest dat ne putem aranja și re-aranja sistemul de valori și modul în care ne vom trăi viața de aici încolo.

Despre ce am putea face pentru a ne îmbogăți viața și a o trăi cu sens și autenticitate vei putea citi într-un articol viitor. Ai grijă de tine și de cei aproapiați ție până atunci.

>